Inedita istorie a kosonilor

Din acel moment până în zilele noastre, kosonii vor naște adevărate enigme și vor înfierbânta imaginația oamenilor despre impresionante comori dacice, despre blesteme și despre focuri vii ce ard deasupra acestor comori.

Până să ajungem la controversele legate de kosoni, ar trebui să explicăm puțin etnogeneza și utilitatea lor, dar chiar și aceste lucruri ne pun încă în dificultate, pentru că nu de multe ori sunt folosiți în mod propagandistic, total eronat.

În mod tradițional, un koson, este un stater de aur sau argint, întâlnit în spațiul geografic dacic și doar atât. Lucru deosebit de ciudat, de altfel, deoarece dacii nu au bătut nici un fel de piese de aur sau argint și cu toate acestea ei există in acest spațiu, lucru ce constituie încă o enigmă.

Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc, puțin peste 8 grame, dar aspectul lui este total diferit de cel al rudei sale grecești. Staterii grecești sunt mai groși și bătuți la rece, în timp ce kosonii au pastila plată, batută la cald, după tehnica romană. Altă diferență este imagistica, inspirată din denarul roman (modelul apărut cc 120 i.e.n.), vulturul care stă pe ghioaga lui Heracles, ținând în gheară o cunună de lauri. Pe revers apare un demnitar în toga, încadrat de două persoane, fapt tot de inspirație romană, reprezentând pe magistratul roman, însoțit de lictorii săi, adică slugile sale, ținând pe umeri ramuri de salcie. Ca problema să fie și mai complicată, pe reversul unor monede apare o monogramă. S-au emis diferite ipoteze de interpretare a acesteia, dar până în prezent nu s-a descoperit semnificația ei.

Dar dificultăți menționate anterior reprezintă cea mai mica problemă când vine vorba de kosoni. Ei devin un caz unic în numismatica europeană abia când vorbim de răspândirea lor. Ei au fost descoperiți doar în Transilvania, și mai precis în zona cetăților dacice din Munții Orăștie.

În timp (secolul XIX) au apărut informații despre kosoni în alte părți ale Transilvaniei, la Timișoara, Oradea, Sighișoara și chiar în nordul Olteniei. Dar cel mai probabil aceste locuri nu au legătura cu baterea lor, ci mai degrabă arată circulația lor, și cel mai probabil se leagă de incredibila goană după aur a anilor 1803-1805 din Munții Orăștiei. Descoperirea unor astfel de tezaure a incendiat spiritele la acel moment, iar statul austriac a trebuit să intervină cu jandarmii, pentru a calma spiritele.

Totul a plecat de la doi țărani ai locului care au descoperit astfel de piese, alimentând piața neagră. Evident că, o astfel de șansă nu a rămas nefructificată, iar alte persoane au apărut în zonă pentru a căuta misterioasele monede. Astfel, piața clandestină de antichități din Oradea și Alba-Iulia a fost umplută de kosoni. Unii au fost confiscați de statul austriac, alții au rămas în posesia diverselor persoane, care nu au ezitat să le valorifice.

Dar un lucru rămâne cert. Toate aceste monede au fost descoperite doar în arealul Munților Orăștie. De aici se naște următoarea mare întrebare: de ce această moneda a fost bătută în cantități așa mari și apoi stocată, tezaurizată și nefolosită?

Ar trebui făcută o adăugire. Nu doar monede de aur și argint au fost stocate, ci în general a fost stocat tot “aurul dacic” (bijuterii, obiecte decorative etc.). De ce?

Posibil să existe o explicație. În perioada dacică clasică, preromană, nu a existat o continuitate a puterii în stat, sau a statului în sine, existând dese fărâmițări și rearanjări statale. Iar aceste reconfigurări nu au respectat întinderea clasică a civilizației dacice, ea variind. Dar a existat o autoritate mai puternică decat cea statala în această zonă, este vorba despre cea religioasa, Dacia fiind o teocrație. Puterea religioasă a fost singura constanță în acest areal, indiferent de zbuciumul statal.

Astfel, putem duce discuția la următorul nivel. Aurul era chiar și în vremea dacilor un tezaur, iar zona religioasă deținea monopol asupra lui, conform cercetărilor istorice. Era proprietatea zeilor și se depunea în temple. Iar aceste temple puteau pune, în numele zeilor, aurul la dispoziția conducătorilor, dar cu titlu de “împrumut de la zei”. Probabil la apropierea romanilor, aceste tezaure au fost sparte în mai multe bucăți și dispersate într-o zonă sigură. Romanii au găsit cantități mari de aur în Dacia, dar nu integral.