Monede istorice emise pe teritoriul României pe replici moderne

Piesa comemorativă Koson este bătută la cea mai înaltă calitate numismatică Proof într-un diametru impresionant de 40 mm și înnobilată cu aur pur 999/1000. Alături de această piesă numismatică deosebită veţi primi un certificat de autenticitate care garantează originea și specificaţiile tehnice ale acesteia. În același timp, pe certificat sunt informaţii interesante și o poveste asociată cu moneda originală care a fost model pentru piesa dumneavoastră.

Inedita istorie a kosonilor

Este anul 80 i.e.n iar în pădurile dese din jurul Munților Orăștie, în atelierele meșterilor daci de la Sarmizegetusa Regia este forfotă mare. Sute de ștanțe, tone de aur din râul Ștrei așteaptă să se transforme în monede. Este momentul când misterioșii kosoni se pregătesc să intre în istorie. A fost un simplu joc al imaginației, dar în același timp, un scenariu scenariu plauzibil și acum 2000 de ani.

Din acel moment până în zilele noastre, kosonii vor naște adevărate enigme și vor înfierbânta imaginația oamenilor despre impresionante comori dacice, despre blesteme și despre focuri vii ce ard deasupra acestor comori.

Până să ajungem la controversele legate de kosoni, ar trebui să explicăm puțin etnogeneza și utilitatea lor, dar chiar și aceste lucruri ne pun încă în dificultate, pentru că nu de multe ori sunt folosiți în mod propagandistic, total eronat.

În mod tradițional, un koson, este un stater de aur sau argint, întâlnit în spațiul geografic dacic și doar atât. Lucru deosebit de ciudat, de altfel, deoarece dacii nu au bătut nici un fel de piese de aur sau argint și cu toate acestea ei există in acest spațiu, lucru ce constituie încă o enigmă.

Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc, puțin peste 8 grame, dar aspectul lui este total diferit de cel al rudei sale grecești. Staterii grecești sunt mai groși și bătuți la rece, în timp ce kosonii au pastila plată, batută la cald, după tehnica romană. Altă diferență este imagistica, inspirată din denarul roman (modelul apărut cc 120 i.e.n.), vulturul care stă pe ghioaga lui Heracles, ținând în gheară o cunună de lauri. Pe revers apare un demnitar în toga, încadrat de două persoane, fapt tot de inspirație romană, reprezentând pe magistratul roman, însoțit de lictorii săi, adică slugile sale, ținând pe umeri ramuri de salcie. Ca problema să fie și mai complicată, pe reversul unor monede apare o monogramă. S-au emis diferite ipoteze de interpretare a acesteia, dar până în prezent nu s-a descoperit semnificația ei.

Dar dificultăți menționate anterior reprezintă cea mai mica problemă când vine vorba de kosoni. Ei devin un caz unic în numismatica europeană abia când vorbim de răspândirea lor. Ei au fost descoperiți doar în Transilvania, și mai precis în zona cetăților dacice din Munții Orăștie.

În timp (secolul XIX) au apărut informații despre kosoni în alte părți ale Transilvaniei, la Timișoara, Oradea, Sighișoara și chiar în nordul Olteniei. Dar cel mai probabil aceste locuri nu au legătura cu baterea lor, ci mai degrabă arată circulația lor, și cel mai probabil se leagă de incredibila goană după aur a anilor 1803-1805 din Munții Orăștiei. Descoperirea unor astfel de tezaure a incendiat spiritele la acel moment, iar statul austriac a trebuit să intervină cu jandarmii, pentru a calma spiritele.

Totul a plecat de la doi țărani ai locului care au descoperit astfel de piese, alimentând piața neagră. Evident că, o astfel de șansă nu a rămas nefructificată, iar alte persoane au apărut în zonă pentru a căuta misterioasele monede. Astfel, piața clandestină de antichități din Oradea și Alba-Iulia a fost umplută de kosoni. Unii au fost confiscați de statul austriac, alții au rămas în posesia diverselor persoane, care nu au ezitat să le valorifice.

Dar un lucru rămâne cert. Toate aceste monede au fost descoperite doar în arealul Munților Orăștie. De aici se naște următoarea mare întrebare: de ce această moneda a fost bătută în cantități așa mari și apoi stocată, tezaurizată și nefolosită?

Ar trebui făcută o adăugire. Nu doar monede de aur și argint au fost stocate, ci în general a fost stocat tot “aurul dacic” (bijuterii, obiecte decorative etc.). De ce?

Posibil să existe o explicație. În perioada dacică clasică, preromană, nu a existat o continuitate a puterii în stat, sau a statului în sine, existând dese fărâmițări și rearanjări statale. Iar aceste reconfigurări nu au respectat întinderea clasică a civilizației dacice, ea variind. Dar a existat o autoritate mai puternică decat cea statala în această zonă, este vorba despre cea religioasa, Dacia fiind o teocrație. Puterea religioasă a fost singura constanță în acest areal, indiferent de zbuciumul statal.

Astfel, putem duce discuția la următorul nivel. Aurul era chiar și în vremea dacilor un tezaur, iar zona religioasă deținea monopol asupra lui, conform cercetărilor istorice. Era proprietatea zeilor și se depunea în temple. Iar aceste temple puteau pune, în numele zeilor, aurul la dispoziția conducătorilor, dar cu titlu de “împrumut de la zei”. Probabil la apropierea romanilor, aceste tezaure au fost sparte în mai multe bucăți și dispersate într-o zonă sigură. Romanii au găsit cantități mari de aur în Dacia, dar nu integral.

Găsirea acestor monede pierdute s-a facut în patru mari etape distincte în timp.

O primă relatare despre descoperirea unor kosoni, de fapt un conglomerat de monede antice, apare într-un document de secol XV, descoperire făcută în apele râului Ștrei. Ar fi fost vorba de mii de monede antice, dar în afara faptului că a fost confiscată de autorități, alte informații nu avem.

A doua mare descoperire a fost făcută într-o perioadă destul de tulbure a Transilvaniei, în anul 1530, în bazinul râului Sebeș. Momentul era, însă, unul delicat. Regatul Maghiar doar ce picase în luptele cu turcii, iar Transilvania era locul de înfruntare între cine să o domine: Imperiul Habsburgic sau cel Otoman.

Comoara găsită atunci s-ar fi ridicat la numărul de câteva zeci de mii de monede aurite. Nu se vorbește despre kosoni, nici nu se cunoștea acest termen atunci, dar se vorbește despre niște monede necunoscute până atunci. Ele au fost studiate de câțiva cărturari care cunoșteau greaca, și i l-ar fi atribuit, în mod eronat, lui Lisimach, regele macedonean.

Dar situatia fiind destul de tensionată, nu s-a gândit nimeni la un studiu amănunțit al lor. A fost văzut ca o cloșcă cu ouă de aur, fiind topite de catre liderul politic al Transilvaniei, cardinalul Martinizzi și aliatul său moldovean Petru Rares, pentru plata soldaților mercenari.

Evident că unele exemplare au fost păstrate și au ajuns la colecționarii din spațiul Germanic. Studiindu-le, ei au încercat să vină cu câteva ipoteze, dar greșite și ele: de exemplu, faptul că ar fi fost bătute în insula grecească Kos din Egee sau în cetatea italiană Cosa.

Despre a treia mare descoperire, cea din anii 1803-1805, am vorbit și mai sus.

Statul austriac a intervenit și a trimis o întreagă echipă să investigheze incidentul. Monedele au fost recuperate și trimise la Alba-Iulia, unde au fost topite și transformate în monede moderne. Evident că și de această dată, câteva zeci sau poate chiar sute de exemplare au scăpat de topire, pentru a intra în circulație pe piața antichităților. Important este faptul că din acel moment în documente apar cu denumirea de koson și încep să prezinte interes pentru muzee. Muzeul Imperial din Viena achiziționează 20 de exemplare, iar cel din Cluj, 4 exemplare.

Pe lângă această conștientizare a unicității numismatice, în această perioadă se mai întâmplă ceva interesant: căutătorii de comori care vin în Transilvania, vor descoperi și rămășițele Sarmizegetusei Regie și vor face primele măsurători la fața locului. Cu ajutorul lor putem să creionăm astăzi o imagine asupra condiției în care a fost descoperit atunci sit-ul.

Practic, anul 1805 reprezintă ultimul moment în care s-a descoperit o mare cantitate de material numismatic, până după 1989, când aceste descoperiri sunt făcute de către “cautătorii de comori”.

Există un hiatus destul de mare, de aproape 200 de ani, deși ân anii ’25 ai secolului trecut, au început săpături arheologice sistematice în zonă, care continuă și astăzi.

După anul 1989, kosonii ajung o prezență constantă în spațiul media românesc și nu doar atât, dar fiecare apariție, fără excepție, reprezintă un caz de infracționalitate culturală și de patrimoniu. Și nu e întâmplătoare. Observăm același fenomen în tot spațiul fost sovietic și comunist, care apare pe fondul prăbușirii autorității statale și emergenței rețelelor criminale și de trafic, cu concursul larg al autorităților, care ar fi trebuit de fapt să protejeze patrimoniul.

S-au scos din țară loturi mari de monede, ce au ajuns pe piața neagră a antichităților din Occident.

Dar în ultimii ani vedem o creștere a interesului față de kosoni a autorităților. O parte din ei a fost recuperați de poliție, iar loturi considerabile au fost cumpărate de Banca Națională sau de muzeele din România.

Un prim caz important apare în 1996, când au fost descoperiți 3000 de kosoni, care cântăreau aproximativ 25 de kilograme de aur. După ce descoperitorul comorii a intrat pe radarul poliției, acesta a încercat să scape de ei. Din păcate au fost recuperați doar 600 de kosoni în primă fază, restul pierzându-și urma.  Au fost dați în urmărire prin Interpol, dar orice proces intentat de statul român celor învinuiți a fost sortit eșecului. Abia după mulți ani, în 2013, au mai fost găsiți 31 de kosoni. Restul rămân pierduți și astăzi, probabil în colecții private din întreaga lume. Paguba estimată de către autorități se ridică la peste 1 milion de euro.

În toamna anului 2009 are loc o întâmplare cel putin ciudată, care va face senzație în toată România. Un personaj misterior decide să predea autorităților un tezaur format din 142 de kosoni, echivalentul a 1.2 kilograme de aur și estimat la 100.000 de euro. Toată această predare se face cu mare tam-tam, într-o conferință de presă la Muzeul Național al Unirii din Alba-Iulia.

Dar, abia acum urmează informația cu adevărat importantă. Acest “bun samaritean”, era un dealer de obiecte de patrimoniu. Și în încercarea de a-și lua măsuri de protecție, decide să predea cei 142 de kosoni, care ar fi aparținut unei mătuși din Spania. Dar din analizele făcute ulterior a reieșit că erau proaspăt găsiți atunci.

Mai mult, el vine cu promisiunea de a mai vinde alți kosoni, aflați în posesia mătușii sale, dacă statul oferă un preț bun. Dar, așa cum era de așteptat, prețul oferit nu a fost unul pe placul său, astfel încât decide să trafice fraudulos alte loturi de kosoni în Germania, Ungaria, Austria și Marea Britanie. Fiecare lot se ridica la aproximativ 150-200 de monede. Per total, au fost traficate peste 1200 de monede și o perche de brățări spiralice dacice. Iar acest “bun cetățean” făcea parte dintr-o întreagă rețea de traficanți transfrontalieri de obiecte de patrimoniu. În acest moment aproape toți componenții ei sunt în închisoare.

Încet, încet și autoritățile române se trezesc la viață și încep sa aibă caștig de cauză.

Între anii 2007 și 2014 s-au desfășurat 11 operațiuni de recuperare și repatriere a aurului dacic. Ca urmare a acestor acțiuni, în Patrimoniul Cultural Național au intrat 13 brățări regale dacice de aur, 1024 de monede koson de aur,  204 de kosoni de argint, 33 de monede Lisimach și alte 3663 de monede de argint și bronz.

în 2016 s-au mai recuperat din Alba-Iulia 3 statuete din bronz reprezentând zeități antice (Seraphis, Minerva și Jupiter), dar și 3 monede koson de aur.

Pe lângă acest palier infracțional, mai există unul, poate la fel de nociv. Cel al protocroniștilor, care alimentează cu ”fake news”, folosind perioada dacică preromană. Și evident kosonul nu putea să nu facă parte din repertoriul lor de dezinformare.

Din păcate, aceste subiecte au priză la oameni tocmai prin factorul senzațional, deplasând această mișcare obscură spre o pseudo-platformă politică, ce poate avea evoluții dezastruase fără o combatere puternică.

Ori, aceste teorii au ajuns la nivelul de conspirație globală, care neagă însăși etnogeneza poporului român dovedită istoric, desenând una paralelă, extrasă doar din câteva citate ale unor autori antici, scoase și ele din context.

Istoria este o roată care se învarte non-stop. Zilnic se fac noi descoperiri, iar în lumina lor, istoria se rescrie. Poate în acest moment nu avem destule informații despre kosoni. Avem frânturi, care pot produce niște teorii de lucru. Dar confirmarea, sau infirmarea lor, se poate face doar prin studiul arheologic sistematic. Prin asocierea studiului arheologic cu momente și evenimente petrecute în acele momente când au fost bătuți primii kosoni și tezaurizați instantaneu.

Cum? De ce? Acestea sunt întrebări pe care sperăm sa le aflăm de la specialiști. Până atunci nu ne rămâne decât să tratăm aceste monede cu respect numismatic, fără să le arondăm o utilitate despre care nu știm prea multe.